Reconditionarea usilor vechi

Solutia reconditionarii unei usi se aplica indeosebi in cazul in care valoarea usii este greu de compensat cu alte produse similare existente in comert.







Trebuie precizat ca investitiile in reconditionare ajung uneori sa depaseasca costurile unei usi noi, e drept, de calitate indoielnica. Dar tocmai de aceea, in cazul in care aveti o usa de calitate care are insa nevoie de un nou aspect, alegeti solutii de reconditionare cat mai practice si, bineinteles, cat mai putin costisitoare. Acest lucru nu inseamna sa recurgeti la compromisuri care pot afecta, pe termen lung, calitatea lucrarii.
Aspectul determinant este alegerea materialelor. Umplerea crapaturilor, spre exemplu, trebuie sa se faca folosindu-se un amestec de chit special pe baza de rasina si un intaritor. Aceste produse pentru reconditionarea lemnului sunt testate si fabricate din substante care nu isi schimba forma si nu se dilata. Daca se incearca un compromis de tipul introducerii in fisuri a unui chit obisnuit, ulterior pot aparea probleme.
Chitul absoarbe apa si reactioneaza la oscilatiile de temperatura, dilatarea acestuia putand determina curbarea suprafetelor sau aparitia mucegaiului.
Etape de lucru
1. Eliminarea stratului de vopsea
Vechile straturi de vopsea aveau o rigiditate atat de mare, incat a fost imposibil ca ele sa fie eliminate prin metodele traditionale. Mesterii au folosit o lampa speciala care doar inmoaie stratul de vopsea, fara sa afecteze lemnul. Vopseaua inmuiata a fost indepartata cu un spaclu.
2. Slefuirea suprafetei din lemn
Suprafata curatata de vopsea a fost slefuita. A fost folosit glaspapir cu granulatie mica. Cu ajutorul acestuia, au fost eliminate si particulele minuscule de vopsea fara ca lemnul sa fie afectat.
3. Chituirea neregularitatilor
Amestecul din chit si intaritor a fost preparat in cantitati mici, deoarece are o perioada de lucru mica. El a fost aplicat cu ajutorul unui spaclu pe fisurile si pe asperitatile din usa si din toc.
4. Slefuirea chitului
Dupa ce a expirat perioada de timp indicata de producator pentru uscarea chitului, s-a trecut la slefuirea acestuia. Operatia are rolul sa uniformizeze suprafetele chituite si sa elimine discrepantele dintre ele si suprafata din lemn.
5. Grunduirea
Pe suprafata astfel pregatita se aplica un strat de grund special care se poate slefui. Acesta are functia sa protejeze lemnul, dar functioneaza si ca amorsa pentru stratul de vopsea care urmeaza sa fie aplicat.
6. Vopsirea
Dupa uscarea grundului, s-a trecut la ultima etapa a lucrarii: vopsirea. S-a folosit vopsea alba, speciala pentru suprafetele din lemn, aceasta fiind aplicata in doua straturi.
7. Montajul geamurilor
Dupa uscarea vopselei au fost montate geamurile. A fost acordata o atentie deosebita modului in care au fost batute cuiele pentru ca vopseaua sa nu fie zgariata.